Cronici

În Povestiri cu Strada Depozitului, Daniel Vighi este monografist cam în stilul în care era Sorin Titel în schițele și povestirile sale din anii '67 - '70. De altfel, aș spune că Daniel Vighi este primul dintre urmașii în linie dreaptă ai lui Sorin Titel. Finețea analizelor, dislocarea narațiunii, încercarea de a manevra personaje paradigmatice, de decripta stări de inerție, de a face inventarea tipurilor provinciale amintesc de prozele primei etape a lui Sorin Titel. Dar ar fi neserios să-l reducem pe Daniel Vighi doar la postura de continuator; citindu-l cu atenție pe autorul Copacului, Daniel Vighi rămâne într-un teritoriu care-i aparține. Fotografiile pe care le înregistrează, pozele retro copiate pentru uzul cititorului <<citatele>> din clasicii secolului trecut nu sunt decât operațiuni de învăluire.

Cornel Ungureanu — O confirmare; Daniel Vighi, în Orizont, nr. 46, 1985

Doream să cunosc mai multe despre modul de a gândi al lui Daniel Vighi. (...) Valahia de mucava (Amarcord, Timișoara, 1996) ne satisface integral curiozitatea. Este bine scrisă, cultivată, lucidă cu toate calitățile și limitele structural ale oricărei conștiințe literare. (...) Autorul își dă seama că estetica turnului de fildeș este depășită, că <<doar esteticul nu ajunge>> că <<rezistența în numele literaturii s-a dovedit o cursă obositoare>>. Și total ineficientă, inactuală și permiată, am adăuga noi. Daniel Vighi, spre meritul său, nu se declară un scriitor <<apolitic>>.

Adrian Marino, Limitele lucidității literare, în Cotidianul, nr. din 4 septembrie 1997

În ultimă instanță, Decembrie, ora 10, este un roman despre bătrânețea oamenilor și a lumii în general, despre boală și îndeosebi despre moarte. Pe multe pagini, prozatorul observă, cu detașarea unui specialist în geriatrie, trupurile zbârcite ale bătrânilor, pielea lor albăstrie, cianotică, respirația lor hârâită și tusea chinuitoare. Alături de impresiile colorigene, romanul înregistrează, cu aceeași minuție și cu aceeași acuitate, modificările pe care boala le produce în corpul celor suferinzi Ca și Hortensia Papadat - Bengescu, Daniel Vighi stăpânește bine tehnica ascultării lăuntricului trupesc, știința de a transcrie senzațiile cele mai fine și zgomotele cele mai slabe provocate de boală în <<cutia de rezonanță>> a trupului. Cât privește motivul thanatic, acesta e desprins de înțelesul creștin, pe autor interesându-i cu precădere lumea de dincoace de moarte și aproape deloc cea de dincolo. Personajul său sfârșește învins de boală, dar pe de altă parte, n-ar fi o greșeală să spunem că, într-o oarecare măsură, el alege moartea.

Gheorghe Perian - Un roman despre arșiță și moarte, în Vatra, nr. 11, 1997

Cu volumul Cometa Hale - Bope, Daniel Vighi face un adevărat tur de forță naratologic. Povestirile care îl compun, sunt scrise în formă fixă (toate au în jur de 1330 de semne). Ele reușesc însă performanța de a alcătui, din amintiri aleatorii și povești din alte vremuri, revenite mai mult sau mai puțin întâmplător în memoria autorului, o fascinată monografie a unui spațiu (zona Rodnei și localitățile de pe malul Mureșului) și a unui timp (anii '50 - '60 ai secolului încheiat) trecute. Oamenii au murit demult sau au îmbătrânit, realitățile sunt cu totul altele, dar acel timp și acei oameni continuă să trăiască în sufletul covârșit de amintiri și încărcat de nostalgie al prozatorului. [...] Editura Polirom a realizat o premieră. După cărțile cu variantă auditivă publicate de editurile Humanitas și Cartea Românească, Cometa Hale- Bopp, de Daniel Vighi, este prima carte editată la noi, ilustrată cu un filmuleț documentar. Iar rezutltatul este unul de toată isprava.

Tudorel Urian - Vocile amintirii, în România literară, nr. 15, 20 aprilie 2007

Cu volumul Cometa Hale - Bope, Daniel Vighi face un adevărat tur de forță naratologic. Povestirile care îl compun, sunt scrise în formă fixă (toate au în jur de 1330 de semne). Ele reușesc însă performanța de a alcătui, din amintiri aleatorii și povești din alte vremuri, revenite mai mult sau mai puțin întâmplător în memoria autorului, o fascinată monografie a unui spațiu (zona Rodnei și localitățile de pe malul Mureșului) și a unui timp (anii '50 - '60 ai secolului încheiat) trecute. Oamenii au murit demult sau au îmbătrânit, realitățile sunt cu totul altele, dar acel timp și acei oameni continuă să trăiască în sufletul covârșit de amintiri și încărcat de nostalgie al prozatorului.

Gheorghe Perian - Un roman despre arșiță și moarte, în Vatra, nr. 11, 1997

Cutia de pantofi conține de fapt fișe extrase de o bibliotecă pasionată de istoria orașului din ziare, din documente, reunite cu zecile de mii în fondul ce-l poartă numele, fondul Deleanu. Toate acestea pot fi surse de literatură, dar și un mod special de (auto)educare și inițiere în secretele orașului - cetate de câmpie. Daniel Vighi se descoperă cu prietenii întru literatură și plimbări care au scotocit și ei prin magica șcătulă sau prin cartierele vechi ale orașului. S-a îndreptat înspre ea, în primul rând, Adriana Babeți, cu vocația ei de Arachne, de măiastră țesătoare a textului și alegăturilor prietenești, de la care știu nu doar de cetatea miniaturală făcută din ciocolată, ce avea să ajungă pe o masă împărătească, ci și de o rubrică ținută cândva în Orizont (seria veche) pornind dela aceleași informații împărtășite pe rând și generos de alții, cu Livius Ciocârlie, cu Cornel Ungureanu, care au ținut să integreze documentul cu memoria personală, pentru a face literature adevărată

Smaranda Vultur - Una-ntruna prin poveste cu Daniel Vighi, în Bucureștiul cultural, nr. 128, 2013

Pentru el, cuvintele au devenit obiect de reală fascinație, ambarcațiunile, la fel, istoria, istoria, cu toate ravagiile, incredibile descoperiri sau doar cu fragilitatea unor pulsații de moment. Daniel Vighi e un contemplativ. Asistăm cu stupoare de cititor-văndraș la întâlnirea cu triburile ona și selknam din Patagonia, la descrierea fovistă a atrocităților la care au fost supuse șu la alte revelații ale unei călătorii printr-o bibliografie incitantă. Înainte de a fi o pledoarie pentru lectura eliberată de constrângeri, Mort în Patagonia este un roman experimental, în sensul pe care Zola îl atribuia acestuia, pornind de la medicina lui Claude Bernard. Prozatorul e, în același timp, fin observator și experimentator pasionat de cunoaștere, în aria realităților proxime, imaginare ori virtuale. Romanul său e <<mișmaș ecletic>>, o sofisticat - derutantă țesătură narativă, care-l lasă pe cititor oe-un imens velier, într-o perplexitate demnă de frumusețile cromatice ale marmurei sculptate de natură-n Anzii din Patagonia, la granița dintre Chile și Argentina.

Simona Constantinovici, Noduri mărinești, astrolab renascentist, cod roșu de ceață în lapunkt.ro/2017/11

Powered by
►
Necessary cookies enable essential site features like secure log-ins and consent preference adjustments. They do not store personal data.
None
►
Functional cookies support features like content sharing on social media, collecting feedback, and enabling third-party tools.
None
►
Analytical cookies track visitor interactions, providing insights on metrics like visitor count, bounce rate, and traffic sources.
None
►
Advertisement cookies deliver personalized ads based on your previous visits and analyze the effectiveness of ad campaigns.
None
Powered by